AUTISM

Devenim ceea ce gandim!

Tot ceea ce suntem este rezultaul a ceea ce am gandit.

Mintea este TOTUL . Buddha

Autismul, denumit oficial Tulburarea de Spectru Autist ( TSA), este o conditie neurobiologica complexa caracterizata prin dificultati in interactiunea sociala, comunicare si comportamente repetitive sau restrictive. In ultimii ani, cercetarile au evidentiat o crestere a prevalentei autismului, ceea ce a condus la o mai buna intelegere a acestei tulburari si la dezvoltarea unor strategii de interventie mai eficiente.

Caracteristicile autismului

TSA este o tulburare cu manifestari eterogene, iar simptomele variaza semnificativ de la o persoana la alta.

Principalele caracteristici includ:

  • Deficite in comunicare si interactiune sociala
  • Dificultati in initierea si mentinerea interactiunilor sociale
  • Lipsa reciprocitatii emotionale
  • Dificultati in intelegerea si utilizarea limbajului nonverbal (gesturi, grimase)
  • Comportamente restrictive si repetitive
  • Miscari stereotipe ( miscarea necontrolata a mainilor, rotirea obiectelor )
  • Fixatii intense pentru anumite subiecte
  • Rezistenta la schimbari si rutine rigide
  • Particularitati senzoriale
  • Hiper-reactivitate sau hipo-activitate la stimuli senzoriali ( texturi, sunete, mirosuri)

 Cauzele si factorii de risc ai autismului

Cauza exacta a autismului nu este pe deplin eliucidata, dar cercetarile sugereaza o combinatie de factori genetici si de mediu:

Factori genetici – Studii gemelare si familiale indica o puternica influenta genetica, cu multiple gene implicate in predispozitia de TSA.

Factori de mediu – Expunerea la toxine, infectii materne in timpul sarcinii si alte influente prenatale sunt asociate cu un risc crescut.

Factori neurobiologici –  Diferente structurale si functionale la nivelul creierului, in special in ariile implicate in procesarea sociala si comunicativa.

Diagnostic si evaluare

Diagnosticul TSA se bazeaza pe observatia comportamentala si aplicarea unor instrumente standardizate, cum ar fi Autism Diagnostic Observation Schedule ( ADOS ) si Autism Diagnostic Interview – Revised ( ADI -R). Identificarea precoce este esentiala pentru intierea interventiilor timpurii.

Interventii si abordari terapeutice

Cu toate cercetarile, autismul nu poate fi ” vindecat”, insa interventiile timpurii pot imbunatati considerabil calitatea vietii persoanelor cu TSA. Printre cele mai eficiente strategii avem:

  • Terapia comportamentala aplicata ( ABA – Applied Behaviour Analysis) – bazata pe tehnici de intarire pozitiva pentru modelarea comportamentelor adaptative.
  • Terapia ocupationala – pentru dezvoltarea abilitatilor motorii si adaptative.
  • Interventii logopedice – pentru imbunatatirea comunicarii verbale si nonverbale.
  • Medicatie – utilizata in cazuri specifice pentru gestionarea simptomelor asociate, ca anxietatea si hiperactivitatea.

Concluzii

Este esentiala o abordare timpurie si interdisciplinara care sa sprijine,  atat persoanele cu TSA, cat si familiile acestora.

Autismul este o tulburare complexa cu multiple dimensiuni, ce este influentata de factori genetici si de mediu.

Cu ajutorul terapiilor existente aplicate alternativ, se poate imbunatati integrarea sociala si dezvoltarea abilitatilor functionale.

 

Bibliografie:

American Psychiatric Association, 2013, Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders ( 5th edition). Washington, DC: APA.

Lord, C., Elsabbagh, M., Baird, G., and Veenstra- VanderWeele, J, 2018, Autism spectrum disorder.

Dawson, G., Jones, E. J. H., Merkle, K., et al. 2012. Early behavioral intervention is associated with normalized brain activity in young children with autism. Journal of the Amercian Academy of Child & Adolescent Psychiatry.

Volkmar, F. R., and Pauls, D. 2003. Autism, The Lancet.